Reunit marţi, Biroul Politic Naţional al PNL nu a mai avut pe ordinea de zi „cazul Cristian Bodea", chiar dacă excluderea acestuia din partid a fost propusă de cel mai influent dintre vicepreşedinţii formaţiunii, vicepremierul şi ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, nervos că parlamentarul bihorean l-a acuzat de incompetenţă, pe motiv că în loc să crească gradul de încasare a taxelor şi impozitelor existente inventează noi dări.
Printr-un comunicat dat publicităţii joia trecută, Chiţoiu a afirmat că Bodea nu are pregătirea necesară să facă aprecieri în domeniul finanţelor şi a susţinut că realitatea este mult mai optimistă decât o prezentase senatorul de Bihor, deoarece a crescut atât gradul de încasare (cu peste 4% faţă de primele nouă luni ale anului tercut), cât şi volumul exporturilor, volumul de lucru în construcţii, absorbţia fondurilor europene, activitatea în celelalte sectoare ale economiei etc.
Acuzându-l, la rându-i, pe Bodea că nu este „solidar cu Guvernul" şi că îi critică gratuit pe miniştrii USL, Chiţoiu a dorit ca în reuniunea de marţi a BPN să propună excluderea acestuia din PNL.
Acest lucru, potrivit surselor BIHOREANULUI, nu s-a mai întâmplat, din două motive. Pe de o parte, reuniunea a avut ca principal punct pe ordinea de zi aprobarea propunerii înlocuitorului lui Varujan Vosganian pe postul de ministru al Economiei (şi anume deputatul Andrei Gerea), iar pe de altă parte primarul Ilie Bolojan, ca preşedinte al PNL Oradea, i-ar fi cerut lui Chiţoiu să renunţe la propunerea de excludere a lui Bodea în schimbul promisiunii că acesta va fi muştruluit în cadrul unei şedinţe a conducerii locale a partidului.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Bihor, Cornel Popa, precum şi Lucia Varga, ministrul delegat la Ape şi Păduri, care sunt alături de Bolojan membri ai BPN, nu au participat la reuniunea acestui for.
Potrivit st