Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Unele DGASPC-uri au ocupate doar jumătate din posturi

Publicat in Mediafax, marți 15 octombrie 2013 ·

Există Direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) în care nivelul subocupării este foarte ridicat, din 10 posturi normate fiind ocupate doar jumătate, ceea ce a dus la situaţii în care copiii din două-trei centre şi o parte de personal au fost mutaţi, prin rotaţie, pentru asigurarea concendiilor de odihnă, rezultă dintr-un studiu.

Studiul - realizat printr-un proiect european de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) şi Fundaţia SERA România, pentru a analiza sistemul de protecţie al copilului - arată că numărul de angajaţi din sistem a scăzut, în unele situaţii fiind vorba deaspre situaţii grave de subocupare.

Astfel, au fost analizaţi anii 2010 şi 2011, rezultând că, în 2010, numărul de personal contractual sau angajat a fost, în medie, de 668 persoane/Direcţie, dintre care 95 în aparatul propriu şi 573 în serviciile din subordine. Numărul mediu a scăzut în 2011 la 635 persoane, dintre care 87 în aparatul propriu şi 548 în servicii.

"În ambii ani luaţi în analiză s-a constatat o subocupare a posturilor faţă de numărul normat, atât în ansamblu, cât şi în cadrul aparatului propriu şi al serviciilor de protecţie a copilului. Nivelul subocupării a fost mai mare în cadrul aparatului propriu, fiind ocupate, în medie, şapte din 10 posturi normate faţă de opt în servicii. În ansamblu, existau în jur de 6.100 posturi vacante în DGASPC-uri la nivel naţional la data culegerii acestor date pe teren. Există şi câteva Direcţii în care nivelul subocupării este foarte ridicat, înregistrându-se situaţii în care din 10 posturi normate doar jumătate au fost ocupate în aparatul propriu", se arată în studiu.

Iniţiatorii analizei arată că subocuparea a fost evidentă în cadrul fiecărei categorii de servicii, fiind mai pregnantă în cazul serviciilor de zi.

Astfel, în 2011, cele mai a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 12 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 7 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 4 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 7 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului Mihai Leu a ajuns la Hunedoara, orașul său natal. Localnicii l-au întâmpinat cu APLAUZE

Gandul acum 4 ore
Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului mondial la box Mihai Leu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului Hunedoara, orașul său natal. Cortegiul funerar a fost întâmpinat cu aplauze de către sutele

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

17°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°