Patronul clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a anunţat, marţi, că a vândut gruparea la care este legitimat şi Cristian Chivu către omul de afaceri indonezian Erick Thohir, informează site-ul oficial al fostei campioane a Europei în 2010.
"Totul este semnat. Sunt fericit, a durat ceva, dar cred că este corect totul, a fost o afacere bună. Eşti fericit când laşi ceva pe mâini bune. Sunt sigur de asta, pentru că sunt oameni buni, în ceea ce priveşte caracterul", a declarat Moratti.
El a menţionat că nu ştie dacă va rămâne preşedinte al clubului.
Moratti a făcut aceste declaraţii presei care aştepta semnarea actelor în faţa sediului unde italianul îşi are biroul.
Potrivit presei italiene, Thohir va prelua 70 la sută din acţiunile grupării "nerazzure".
Alegerea noilor membri ai Consiliului de Administraţie va avea loc la următoarea Adunare Generală, programată la 28 octombrie sau într-o şedinţă extraordinară ce va avea loc în luna noiembrie.
Grupul indonezian va avea cinci locuri în Consiliul de Administraţie, în timp ce familia Moratti celelalte trei.
Massimo Moratti se afla la conducerea clubului din 1994.
Mediafax
Patronul clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a anunţat, marţi, că a vândut gruparea la care este legitimat şi Cristian Chivu către omul de afaceri indonezian Erick Thohir, informează site-ul oficial al fostei campioane a Europei în 2010.
"Totul este semnat. Sunt fericit, a durat ceva, dar cred că este corect totul, a fost o afacere bună. Eşti fericit când laşi ceva pe mâini bune. Sunt sigur de asta, pentru că sunt oameni buni, în ceea ce priveşte caracterul", a declarat Moratti.
El a menţionat că nu ştie dacă va rămâne preşedinte al clubului.
Moratti a făcut aceste declaraţii presei care aştepta semnarea actelor în faţa sediului unde italianul îşi are birou