Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Bendeac, în conflict cu Antena 1. Emisiunea sa ar putea fi scoasă de pe post. „Am fost anunţaţi că parodiile nu trebuie să conţină nimic legat de Antena 3 sau persoanele care lucrează acolo“

Publicat in Adevarul, marți 15 octombrie 2013 ·

Emisiunea de umor „iComedy“, realizată de Mihai Bendeac, la Antena 1, ar putea fi scoasă de pe post din această săptămână. Motivul: Radu Banciu, realizator B1 TV, a fost invitat la emisiune, iar conducerea postului a refuzat acest lucru. În plus, susţine Bendeac, parodiile pe care le realizează nu trebuie să conţină nimic legat Antena 3 şi de persoanele care lucrează acolo.

Într-o scrisoare publicată pe pagina sa de Facebook, realizatorul emisiunii „iComedy“, transmisă la Antena 1, în fiecare vineri, de la 20.30, explică motivele pentru care emisiunea ar putea fi scoasă de pe post chiar din această săptămână. Vă prezentăm integral scrisoarea intitulată „Adevărul“.

„Am ezitat între a organiza o conferinţa de presă şi a da un comunicat. Cum nu mă consider, încă, atât de important încât să-i chem pe bieţii jurnalişti într-o locaţie oarecare, pe vremea această câinoasă, am ales această cale.

Înainte de toate, vreau să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în ultimele zile şi, mai ales, părinţilor mei. Cărora le cer iertare pentru lacrimile provocate dar le spun, chiar şi în mod public, că nu vreau să fiu ca ceilalţi.

După cum ştiţi, am realizat, alături de colegii mei, în ultimele săptămâni, un nou show de satiră intitulat «iComedy». O parte esenţială din acest proiect o constituie preluarea ideilor trimise de fani pe Facebook sau YouTube.

Primul conflict major a apărut la începutul proiectului, când am aflat că nu ni se permite să filmăm un duet în rime ce avea ca personaje doi jurnalişti aflaţi în concurenţă directă: Mircea Badea şi Radu Banciu.

Am considerat că, fiind un show ce parodiază media şi societatea românească, acest subiect este unul de actualitate şi cu o mare notorietate.

După ce ni s-a comunicat faptul că nu ni se permite filmarea momentului, în ciuda protestelor noastre, am fost anunţaţi că parodiile re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°