Gata. De azi sunt zen. M-am hotărât să nu mă mai enervez. Am de gând să trec pe un nivel superior de... ăăă... ontologicăly spiching. Ieri s-a luat cu câine de mine. I-am zis cu calm că dacă mă mai supără sun la hingheri să remarc existenţa unui câine violent în zonă şi m-a lăsat în pace. Jur! Aşa, mi-am dat seama că se poate. Ştiţi filmuleţul ăla de pe iu-tiub în care o doamnă vorbeşte cu un urs în pădure şi ursul, ditamai animalul, fuge de ea când îl anunţă că ar vrea să-l mâgâie? Ei bine, asta înseamnă să fii zen. Da, fata mea tocmai face o criză de nervi că n-o bag în seamă. Mă încui în dormitor cu laptopul şi încerc să scriu mai departe, ignorând-o total. Sunt zen, ce pana mea? E adevărat, este copilul ăsta în stare să scoată nişte acute de-ţi pune creierii pe bigudiuri.
Sunt zen. Am să mă apropii de fata mea cu aceeaşi prudenţă cu care s-a apropiat doamna de pe iu-tiub de urs. Sper din toată inima ca ea să se sperie de mine şi să fugă. Eventual în linişte. Ăăă. Cu calm, bat darabana în tastatură. Nu-mi iese. Nu fuge de mine. Şterge praful de pe jos cu blugii ăia noi, dar nu-i nimic, dacă mi-am propus să fiu zen, rămân zen şi cu asta basta! Mrrrr! Uite, acuma i-a scăpat un M&M pe jos şi tocmai îl culege de pe parchet şi-l bagă-n gură, dar mie nu-mi pasă.
Între timp, doamna de la administraţie sună la uşă ca să-mi bată obrazul că sunt restantă la întreţinere, îi zic că da, o să remediez această neplăcută situaţie, de parcă eu vreau să am restanţe la întreţinere. La radio se cântă piesa zen intitulată “I hate everything about you” şi i-o dedic doamnei administrator, fireşte, pe ascuns. Cu vârsta, am devenit mult mai precaută în a face declaraţii oneste. Fata mea urlă în continuare, muzica e dată tare şi au început şi reclamele la televizor. Uite, mi-a scuipat pe tastatură cu bale de M&M. La noi în casă e o situaţie foarte zen. Tocmai primesc