Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii au mai multa incredere in moaste decat in politicieni (Opinii)

Publicat in Ziare.com, marți 15 octombrie 2013 ·

Miile de pelerini care au venit din toata tara si au stat noaptea la coada ca sa vada a doua zi moastele Sfintei Paraschiva demonstreaza ca exista si situatii cand romanii se prezinta si de buna voie acolo unde e necesar, fara sa-i struneasca Dragnea, sa-i plimbe autobuzul si sa ameninte cineva ca-i aduce legati la urna.

In sanatatea basistilor

Surpriza. Credinciosii nu s-au asteptat deloc sa apara printre ei pelerinul Dragnea, dar nici n-au avut mare lucru de vazut, intrucat vicepremierul a considerat ca are prioritate la moaste, asa ca n-a stat niciun minut cu ei. A trecut direct in fata, dand de inteles multimii ca e cazul sa stea pe loc. A pupat rapid sfintele moaste, s-a inchinat si dus a fost.

Poate altii judeca altfel, dar mie mi se pare ca a opri in loc zeci de mii de oameni pentru a le-o lua inainte la pupatul moastelor, chiar si pentru trei minute, se numeste cel putin nerusinare.

N-ar fi pentru prima oara. Cel dintai pupator de moaste al Romaniei post-decembriste, starostele Revolutiei, domnul Ion Iliescu, care in decembrie '89 dadea de inteles ca n-are alt Dumnezeu decat socialismul intinat de predecesorul sau, in ianuarie se declara liber cugetator, iar cand a simtit ca se apropie alegerile s-a repezit smerit cu bodyguarzii la icoane si moaste, de se cruceau crestinii vazandu-l cat de neindemanatic e cand isi face cruci.

Au mai urmat multi altii. Asa stand lucrurile, nici despre Dragnea nu-mi vine sa cred ca s-a deplasat tocmai pana la Iasi numai ca sa se roage pentru cei care "au gandit rau" in dosarul lui. Pe astia i-a catalogat demult domnul Ponta ca sunt basisti si m-as mira sa bata Dragnea atata amar de drum numai pentru niste rugaciuni in sanatatea basistilor.

Un zvon

Mai curand as crede ca tot despre alegeri e vorba, ca se apropie eurparlamentarele si merge prin targ

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 48 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°