Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se repetă evenimentele de acum 40 de ani?

Publicat in Cotidianul, marți 15 octombrie 2013 ·

Acum 40 de ani, tot în preliminariile pentru un turneu final de campionat mondial au avut loc două evenimente care se pot repeta în această seară. Unul dintre ele este legat de echipa României.

Un 9-0 degeaba

Înaintea ultimei etape din preliminarii, situaţia din grupa a 4-a era următoarea:

1. R.D.Germană 5 4 0 1 14-2 8

2. R.S. România 5 3 1 1 8-4 7

România juca acasă cu Finlanda, echipă din ultimul pluton valoric din Europa, iar RDG juca în deplasare în Albania, şi ea o echipă de calibrul Finlandei, dar autoarea unei uriaşe surprize în 1967, când a terminat la egalitate, 0-0 cu RFG, la Tirana. Şi România, dar şi RDG erau echipe valoroase, dar la Berlin (cel de Est), RDG ne-a bătut cu ajutorul arbitrului. Şefii fotbalului românesc sperau într-o minune, adică într-un egal la Tirana şi într-o victorie la 9 goluri diferenţă la Bucureşti. Pe canale diplomatice discrete s-au făcut promisiuni privind recompense pentru Albania, dacă îi încurca pe cei din Germania comunistă. La Bucureşti situaţia a fost rezolvată foarte simplu. Avem nevoie de un 9-0 ca să depăşim la golaveraj RDG (în cazul unui egal), am câştigat cu 9-0 (scorul record din istoria naţionalei României). Este adevărat, în afară de cei care au evoluat pe stadion, se pare că au mai contribuit la scorul fluviu şi foarte multe rude de salam de Sibiu, multe recipiente de „ochii lui Dobrin” (ţuică de prune din zona Argeşului) şi unele produse textile dintr-o fabrică specializată în exporturi. În teren meciul s-a disputat în data de 14 octombrie 1973, deci acum 40 de ani şi o zi.

Din păcate, albanezii n-au rezistat în faţa nemţilor socialişti, chiar dacă au egalat în min.15, după ce au primit gol în minutul 5 şi au ţinut...România în viaţă încă 20 de minute. Scorul final a fost de 4-1 pentru RDG, dar albanezii s-au bătut ca leii până au primit al 3 gol în minutul 62. De menţi

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 28 minute
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum 25 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum 32 minute
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 3 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Industria petrolieră arctică a Rusiei, afectată grav de sancţiunile SUA asupra navelor şi depozitelor sale

News.ro acum 3 ore
Industria petrolieră arctică a Rusiei se confruntă cu perturbări majore din cauza sancţiunilor impuse de SUA asupra tancurilor petroliere şi a depozitelor sale, ceea ce a dus la blocarea stocurilor de ţiţei destinate cumpărătorilor din Asia, potrivi

Marea Britanie investighează serviciile de căutare Google sub noile reguli stricte privind concurenţa

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a deschis marţi o investigaţie asupra serviciilor de căutare Google, marcând prima anchetă majoră sub noile reguli stricte ale ţării privind concurenţa digitală, relatează CNBC. CMA eva

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°