Irinel Popescu s-a retras din toate funcţiile de conducere din PC, respectiv cea de vicepreşedinte şi de şef al organizaţiei de Bucureşti a conservatorilor.
"După 60 de ani de viaţă şi 10 ani de politică, am decis că este esenţial să-mi aloc timpul şi energia activităţii în care competenţa şi experienţa mea dau cele mai bune rezultate: medicina. În următorii ani doresc să mă dedic integral cercetării, chirurgiei şi luptei pentru dreptul la viaţă al fiecărui pacient care îşi pune speranţele în medicina românească. Ecourile excepţionale ale Congresul Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO), pe care l-am organizat recent la Bucureşti, şi amploarea proiectelor medicale dezbătute cu acest prilej m-au convins că aceasta este cea mai bună decizie. De astăzi, am agăţat politica în cui. Nu mai sunt membru al niciunui partid politic. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost colegi şi le urez mult succes în continuare", a declarat Irinel Popescu, potrivit comunicatului PC.
Contactat de gândul, Irinel Popescu a declarat că a discutat despre retragerea sa din primul eşalon al PC atât cu preşedintele partidului, daniel Constantin, cât şi cu fondatorul formaţiunii, dan Voiculescu.
Conservatorii precizează că, în urma deciziei lui Irinel Popescu, conducerea Organizaţiei Bucureşti a PC va fi asigurată de un preşedinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului.
Pentru funcţia de vicepreşedinte PC a fost numit Dinu C. Giurescu, se mai arată în comunicat.
Irinel Popescu s-a retras din toate funcţiile de conducere din PC, respectiv cea de vicepreşedinte şi de şef al organizaţiei de Bucureşti a conservatorilor.
"După 60 de ani de viaţă şi 10 ani de politică, am decis că este esenţial să-mi aloc timpul şi energia activităţii în care competenţa şi experienţa mea dau cele mai