Bună ziua! Proprietarul firmei la care lucrez vrea să plece în străinătate şi să mă numească pe mine în funcţia de administrator al firmei. Ţinând cont de faptul că este o firmă cu datorii, îmi este teamă să nu moştenesc eu şi datoriile firmei. Cum trebuie să procedez să nu preiau aceste datorii?
Bună ziua! Datoriile firmei subzistă în continuare chiar dacă se schimbă administratorul, dar dumneavoastră veţi putea fi pus în situaţia de a răspunde pentru acestea în solidar cu administratorul anterior dacă aveţi cunoştinţă de anumite nereguli săvârşite de administratorul anterior şi nu le aduceţi la cunoştinţă cenzorului sau auditorului firmei (dacă nu există astfel de organe de control, ar trebui măcar să faceţi un raport amănunţit cu privire la situaţia datoriilor societăţii la momentul preluării de către dumneavoastră a funcţiei de administrator şi motivele pentru care există aceste datorii , raport ce trebuie depus la conducerea societăţii, asociatul unic sau adunarea asociaţilor/acţionarilor, după caz, cu număr de înregistrare, pentru a avea o dovada ulterioară despre situaţia existentă la data preluării funcţiei).
Dacă sunt nereguli evidente sau probleme grave , sfatul nostru este să cântăriţi bine decizia de a prelua funcţia de administrator.
Bună ziua! Proprietarul firmei la care lucrez vrea să plece în străinătate şi să mă numească pe mine în funcţia de administrator al firmei. Ţinând cont de faptul că este o firmă cu datorii, îmi este teamă să nu moştenesc eu şi datoriile firmei. Cum trebuie să procedez să nu preiau aceste datorii?
Bună ziua! Datoriile firmei subzistă în continuare chiar dacă se schimbă administratorul, dar dumneavoastră veţi putea fi pus în situaţia de a răspunde pentru acestea în solidar cu administratorul anterior dacă aveţi cunoştinţă de anumite nereguli săvârşite de administratorul anterior şi nu le aduceţi la