The shale gas debate turns film-makers one against another
Boom-ul gazelor de sist a început undeva în jurul anului 2000, în SUA. 10 ani mai târziu, 20% din productia de gaze naturale a Statelor Unite era datã de gazul de sist. O crestere uluitoare care ar trebui sã continue pentru cel putin încã 30 de ani, dacã previziunile Adminsitratiei americane pentru Informatii in Energie se vor dovedi corecte. Din anul 2008, o amplã confruntare publicã a început sã umbreascã revolutia încã fragilã a industriei de petrol si gaze: fracturarea hidraulicã a intrat în atentia opiniei publice ca o activitate periculoasã, care trebuie sã fie intens supravegheatã, ba chiar interzisã, pentru a preveni orice daune posibile asupra mediului.
Fracturarea hidraulicã (fracking, asa cum a fost popularizatã) este una dintre tehnologiile reînviate de inovatiile recente si care a fãcut ca exploatarea gazelor de sist sã devinã eficientã din punct de vedere economic. Termenul a devenit, de asemenea, din ce în ce mai mult, echivalentul unei înjurãturi si cuvântul cheie împotriva cãruia se întâlnesc contestatari de toate facturile. În 2010, un film documentar numit Gasland a fãcut ca toate aceste voci sã fie auzite.
Gasland, partea a doua si criticile
Filmul s-a nãscut în 2008, ca o initiativã independentã, cu buget redus, a explicat Josh Fox, scenaristul si regizorul filmului. Ideea i-a venit dupã ce o companie de gaze naturale i-a oferit familiei sale 100.000 de dolari ca sã arendeze un teren din Pennsylvania, pentru foraje în cãutarea gazelor. Filmul a fost realizat în aproximativ optsprezece luni, timp în care au fost filmate aproximativ 200 de ore de material brut, din care au rezultat 107 minute de proiectie.
Apreciat pentru sensibilitate si impact asupra publicului, filmul a câstigat premii la numeroase festivaluri de film, printree care un premiu Emmy (2011) si Prem
