O familie din comuna suceveană Bosanci a scos la vânzare pe internet, pe un site de anunţuri, un presupus meteorit, despre care susţine că l-a găsit pe câmp, într-un lan de porumb, acum 26 de ani.
Nu le-a dat prin cap că ar putea face vreun ban cu bolovanul sticlos şi greu de 6,5 kilograme, însă zilele trecute au văzut la televizor o ştire din Rusia cu oameni care căutau bucăţi dintr-un meteorit pentru a le vinde pe bani grei.
"Tu, Veto, al nostru e tot picat de sus", i-a spus Ioan Pletosu nevestei şi deja au început să viseze cum se vor umple de bani. Au mutat bolovanul mai departe de casă, ca să nu îi iradieze. Apoi au apelat la un vecin mai tânăr să le pună anunţul pe internet.
Ioan Pletosu zice că piatra era şi mai mare, însă a dat cu barosul în el, curios să vadă cum e prin interior. Veta a pus ieri meteoritul în plasă şi s-a dus până la Suceava,la Observatorul Astronomic. "La prima vedere pare a fi o rocă provenită din spaţiul cosmic", i-a spus cercetătorul Emil Turcu, recomandându-i să meargă la un expert geolog.
"Acum câteva zile m-a sunat unul de la Bucureşti, care este mare colecţionar şi care ne-a oferit un Mercedes pe meteoritul nostru", se bucură Ioan Pletosu, dar aşteaptă să se stabilească cu exactitate valoarea "bolovanului".
Dacă se va dovedi că e vorba de un meteorit, atunci ar fi vorba de al zecelea descoperit pe teritoriul României. "Sunt două laboratoare la nivel mondial care pot confirma dacă este sau nu meteorit. Unul se află în Africa de Sud şi altul în Statele Unite", ne-a explicat cercetătorul Emil Turcu.