Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Necunoscutul de la Ministerul Economiei

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Viitorul ministru al economiei Andrei Gerea (45 de ani) şi-a fixat un obiectiv al mandatului încă dinainte de a-şi prelua funcţia: privatizarea Oltchim. De altminteri, în lumina eşecului privatizării CFR Marfă, chiar Crin Antonescu, şeful PNL, a admis că pentru noul ministru cazul Oltchim reprezintă „proba de foc”.

Până la închiderea ediţiei, propunerea ca Gerea să ocupe fotoliul de ministru nu fusese înaintată de primul-ministru preşedintelui Traian Băsescu.

Gerea nu a avut ieşiri publice foarte dese până acum, este mai degrabă un necunoscut în această privinţă. În partid este însă apreciat – este membru PNL de peste 20 de ani, este la al treilea mandat de deputat şi, până ieri, a fost liderul grupului parlamentar al deputaţilor liberali.

Gerea a absolvit în 1997 Academia de Studii Economice Bucureşti - Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, primul său loc de muncă fiind ca electronist automatizări, la Automatica SA.

După finalizarea studiilor universitare, a lucrat, între 1997 şi 2002, la mai multe bănci - manager relaţii cu clienţii la Eximbank România, Emporiki Bank şi Alpha Bank şi director de sucursală la Banca Ţiriac, filiala Piteşti. (Aici CV-ul său conţine o inadvertenţă - ar fi ocupat simultan poziţiile de manager relaţii cu clienţii la Alpha Bank şi director de sucursală la UniCredit Ţiriac Bank Piteşti între 2002 şi 2004, lucru imposibil, băncile fiind concurente). A mai fost timp de două mandate consilier local al sectorului 1 Bucureşti (1996 – 2004) şi membru în Consiliul de Administraţie al Poştei Română SA (1999-2000). Alte experienţe profesionale: electronist automatizări înainte de finalizarea studiilor universitare şi, vreme de un an, director comercial la o companie. Andrei Gerea este asociat în trei firme, Valahia Investments SRL (50%), Valahia Motor SRL (66,67%) şi Gamma Asig Broker SRL (15%

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 39 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum 55 minute
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 50 minute
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 6 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°