Atacantul Octavian Drăghici a bifat primele „reuşite” în tricoul grupării FC Olt Slatina în meciul cu Metalul Reşiţa, încheiat cu o victorie, scor 2-1. Autorul „dublei” a fost desemnat, de către suporteri, cel mai bun jucător.
Sosit în vară, atacantul de 28 de ani, Octavian Drăghici, a marcat primele goluri în culorile grupării FC Olt Slatina în runda a cincea, în meciul susţinut pe teren propriu cu Metalul Reşiţa, încheiat cu o victorie, scor 2-1. „Vârful” slătinenilor a punctat pe tabelă în primele 15 minute, după care a părăsit terenul din cauza recidivei unei accidentări la coapse. În sondajul „Desemnează jucătorul meciului FC Olt Slatina-Metalul Reşiţa”, lansat pe site-ul gazetanoua.ro, Drăghici a fost votat, de către suporteri, într-un procent mare, 25,2%, pe primul loc. Pe locul secund, în opţiunile celor care au participat la sondaj, s-a aflat fundaşul central Cosmin Cruşoveanu, care a acumulat 10,4%. Podiumul a fost întregit de mijlocaşul Alin Ignea, acesta fiind votat într-un procent de 9,1%.
Autorul „dublei”, incert pentru meciul cu Olimpia
Având un meci mai puţin disputat, din cauza reprogramării jocului cu ASA Târgu Mureş, FC Olt Slatina va evolua, în runda actuală, în faţa propriilor suporteri. Olimpia Satu Mare, formaţie situată pe locul cinci în clasamentul seriei, este adversara grupării pregătite de Dan Oprescu. Atacantul Octavian Drăghici este incert pentru meciul cu nou-promovata, acesta fiind diagnosticat cu o ruptură fibrilară. Oficialii clubului speră ca până la ora jocului să fie recuperat.
Meciul se va disputa, sâmbătă, pe Stadionul „1 Mai”, cu începere de la ora 11.00. După confruntarea cu Olimpia Satu Mare, FC Olt Slatina va face deplasarea în Ardeal, meciul restant cu ASA Târgu Mureş fiind programat, miercuri, cu începere de la ora 15.00.