Comunicat Începând cu 2007 a fost recunoscută de către Adunarea Generală a ONU data de 15 octombrie ca Zi Internațională a Femeii din Mediul Rural. Această zi le este dedicată femeilor de la țară pentru a atrage atenția asupra faptului că traiul femeilor din mediul rural este mult diferit chiar și în secolul 21, față de al celor de la oraș.
În acest scop, Organizația de tineret a PNL Botoșani a desfășurat, pe parcursul a două zile, acțiuni în mai multe comune din județ, printre care Gorbănești, Curtești, Cristești, Călărași sau Ștefănești, oferind flori doamnelor din mediul rural, ca gest simbolic de apreciere pentru modul în care reușesc să facă față greutăților pe care le întâmpină în viața de zi cu zi.
“Este o sărbătoare care amintește că această parte a populației duce, poate, cea mai grea și mai puțin răsplătită viață. Ne bucurăm că, prin acest mic gest, am reușit să aducem, pentru un moment, zâmbetul pe chipurile doamnelor din mediul rural”, a declarat Sorin Cornilă, președintele Organizației Municipale PNL Botoșani.
Cele mai multe dintre femeile de la țară muncesc încă la câmp și nu au acces la educație sau la servicii medicale, de aceea sunt apreciate, la nivel internațional, atât importanța cât și contribuția femeii din mediul rural la dezvoltarea societății.
Licențiate sau casnice, tinere sau de vârsta a treia, femeile din mediul rural reprezintă garanția familiei sănătoase și stabile. Întrucât femeile din mediul rural depășesc jumătate din populația feminină a țării, Organizația de Tineret a PNL Botoșani, alături de președintele județean Florin Țurcanu și parlamentari consideră că merită să le fie acordată o atenție specială în această zi și le transmite aprecierea pentru dragostea lor față de familie și devotamentul față de comunitate.
Comunicat Începând cu 2007 a fost recunoscută de către Adun