Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Bisericile din Seul. Cum acţionează creştinii din Coreea de Sud pentru demolarea comunismului din Coreea de Nord

Publicat in Romania Libera, marți 15 octombrie 2013 ·

Creştinii reprezintă aproape o treime din populaţia Coreii de Sud, o ţară în care majoritatea bisericilor de acest tip aparţin cultelor neo-protestante, iar celelalte, Bisericii Catolice.

De altfel, este aproape imposibil ca o plimbare pe oricare dintre străzile capitalei Seul să nu-ţi scoată în cale o biserică.

Adesea, acestea sunt vizibile de la distanţe apreciabile graţie crucilor disproporţionate, care continuă să atragă atenţia şi pe parcursul nopţii, pentru că rămân luminate.

Dar dincolo de ceea ce ţine de detaliile vieţii religioase, creştinismul joacă în Peninsula Coreea un rol major din punct de vedere umanitar, politic şi chiar strategic. Numeroşi creştini sunt implicaţi, prin reţele coordonate adesea de pastori, în popularizarea creştinismului în Coreea de Nord. Există chiar un trafic de Biblii de buzunar care sunt introduse în Nordul comunist prin China şi care, se speră, ar putea contribui la erodarea în timp a controlului exercitat de dictatura de la Phenian asupra populaţiei. Asta, într-o ţară în care singura divinitate oficial recunocută e una cu trei capete şi prenume care pornesc de la Kim: Ir Sen, Jong Il, Jong Un. O ţară care, pe de altă parte, fusese supranumită până la începerea războiului inter-coreean (1950-1953) drept Ierusalimul Orientului, dovadă cât de adânc se înrădăcinase creştinismul în zonă. Comunismul de sorginte stalinistă care s-a instalat la Phenian a generat, însă, un adevărat cutremur care a inversat polii: Nordul a devenit leagănul ateismului, iar Sudul punctual focal al creştinismului. De reţinut, apoi, un alt amănunt interesant: fondatorul Coreii de Nord, Kim Ir Sen, a fost el însuşi un creştin practicant în prima parte a tinereţii. Cu toate acestea şi dat fiind faptul că provenea dintr-o familie extrem de religioasă, Kim Ir Sen a rămas în istorie, printre altele, ca unul dintre cei mai eficienţi demolatori

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°