Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia pe Agricultură, în aşteptarea unui climat politic favorabil

Publicat in Bursa, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Aproape 200 de persoane au participat, ieri, la conferinţa "Agri-Business pe profit", organizată de ziarul "BURSA".

Invitaţii au abordat atât subiecte noi în sectorul agricol, cum ar fi reforma Politicii Agricole Comune sau crearea fondurilor mutuale pentru garantare agricolă, precum şi probleme recurente ale fermierilor, respectiv finanţarea agriculturii şi refacerea sistemului de irigaţii.

Producătorii, procesatorii, autorităţile şi finanţatorii (bănci, instituţii nebancare, statul - prin subvenţii) ar trebui să conlucreze pentru a genera plus valoare în agricultură care să contribuie la întreg circuitul economic, după cum a rezultat din dezbaterile care au avut loc ieri.

Vestita înţelegere politică, numită pact sau strategie pe agricultură, la care autorităţile şi societatea civilă au lucrat de-a lungul verii şi ar fi trebuit să fie gata în septembrie se lasă, încă, aşteptată. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, ne-a declarat: "Cred în continuare că este nevoie de un acord politic pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung, fie că se va numi strategie sau pact. Acesta depinde, însă, foarte mult de climatul politic. Numai când va fi un consens din acest punct de vedere, atunci vom lansa şi această strategie, care va ajunge în parlament, spre aprobare".

Planul pentru introducerea agriculturii într-o Strategie Naţională a fost demarat în 2009 când preşedintele Traian Băsescu a înfiinţat comisia care se ocupă, actualmente, cu redactarea documentului în cauză. Strategia Naţională pentru Agricultură este, poate, unul dintre cele mai aşteptate planuri pentru revitalizarea acestui sector.

Comisia care a întocmit documentul a contat şi pe sprijinul preşedintelui Traian Băsescu care a reiterat, în numeroase rânduri, nevoia elaborării unui plan pe termen lung pentru susţinerea agriculturii şi pentru creşterea competitivităţii

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 33 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 42 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 28 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°