Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe tema „miliardelor pentru romi”

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 15 octombrie 2013 ·

În tot ciclul financiar bugetar al UE 2007 - 2013, pentru incluziunea socială, ceea ce nu înseamnă doar romi, România a avut la dispoziţie puţin peste 500 de milioane de euro, spune ministrul de Externe. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, afirmă că „poveştile spuse prin alte ţări europene cu miliardele şi miliardele de euro puse la dispoziţia României pentru integrarea socială a romilor” nu sunt adevărate, iar statele care au primit cu adevărat „miliarde” ar trebui întrebate cum au folosit banii Ministrul Titus Corlăţean a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Nădlac, că România a beneficiat de 500 de milioane de euro în ciclul bugetar 2007-2013 pentru incluziunea socială, care cuprinde şi integrarea romilor, şi nicidecum de miliarde de euro, cum s-ar spune în unele ţări europene, transmite corespondentul Mediafax. „Poveştile spuse prin alte ţări europene cu miliardele şi miliardele de euro puse la dispoziţia României pentru integrarea socială a romilor sunt neadevărate. În tot ciclul financiar bugetar al UE 2007 - 2013, pentru incluziunea socială, ceea ce nu înseamnă numai romi, România a avut la dispoziţie puţin peste 500 de milioane de euro. Dar sunt alte ţări europene unde se manifestă problema legată de integrarea romilor (…) care au avut miliarde şi miliarde de euro la dispoziţie, ar trebui să le punem întrebarea cum au folosit aceşti bani”, a declarat Corlăţean. Romi străini de România Ministrul a spus că în Europa există între 12 şi 15 milioane de romi care nu au cetăţenie română, astfel că problema integrării acestora nu ţine doar de România. Titus Corlăţean a participat, la Nădlac, la un eveniment dedicat comunităţii slovace din localitate, cea mai numeroasă din ţară. La Conferinţa Internaţională „210 ani de conveiţuire. Nădlac - model al culturalităţii”, au mai fost prezenţi Miroslav Lajcak, vicepremier şi Ministrul Afacerilor Externe în Gu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 47 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 40 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 54 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°