Procurorii DNA vor audia, marţi mai multe persoane în dosarul insolvenţei Realitatea Media. Anchetatorii vor desigila mai multe probe, în cursul acestei zile.
Procurorii DNA au început urmărire penală faţă de Maricel Păcuraru, Mircea Mirel Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu pentru spălare de bani şi insolvenţă.
Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale şi din cadrul Brigăzii Specializate de Intervenţii a Jandarmeriei Române.
Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.