Avizul favorabil dat de comisia de specialitate din Camera Deputaților face posibilă dezbaterea în Parlament.
Discuțiile purtate marți, 15 octombrie, în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii din cadrul Camerei Deputaților s-au dovedit cruciale pentru soarta podului de la Ion Creangă. Deputatul Dorin Ursărescu a declarat că, în urma discuțiilor cu Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, proiectul de lege privind schimbul de terenuri între Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Neamț și Consiliul Județean Neamț a primit aviz favorabil, astfel că poate intra în dezbatere. În aceste condiții, lucrările de consolidare a podului de la Ion Creangă ar putea începe anul viitor. “În urma discuțiilor, proiectul de lege a fost aprobat de Comisia pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaților, apoi va urma cursul firesc. Proiectul va intra în dezbatere în cadrul lucrărilor Camerei Deputaților, apoi va fi trimis spre aprobare către Senatul României”, a afirmat deputatul Dorin Ursărescu. Podul de la Ion Creangă are nevoie de lucrări de consolidare și de excavare a malului drept – în amonte și aval -, pentru a permite scurgerea apei prin toate deschiderile, lucrări care nu au putut fi executate, întrucât această suprafață de teren aparține fondului forestier deținut de Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Avizul favorabil dat de comisia de specialitate din Camera Deputaților face posibilă dezbaterea în Parlament.
Discuțiile purtate marți, 15 octombrie, în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii din cadrul Camerei Deputaților s-au dovedit cruciale pentru soarta podului de la Ion Creangă. Deputatul Dorin Ursărescu a declarat că, în urma discuțiilor cu Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, proie