Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seara că Grup Feroviar Român (GFR) ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.
Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.
În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat", potrivit GFR.
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, a declarat că va participa la o nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.
Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului a expirat luni, nefiind prelungit de către Guvern.
Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii