Experienţă şi un pic de „nebunie”. Sunt lucruri esenţiale care îi trebuie unui ambulanţier atunci când pleacă în misiune. La Ambulanţă, fiecare zi şi fiecare tură este altfel. Ambulanţierii nu ştiu ce găsesc, acolo ori ce trebuie să facă pentru ca echipajul de pe salvare să ajungă în siguranţă la caz ori ca bolnavul pe care îl transportă să ajungă acasă în bune condiţii. Mai trebuie şi multă putere sufletească şi, mai cu seamă, o mare dragoste de oameni. Şi, nu în ultimul rând, credinţă. De cele mai multe ori se întâmplă ca unui ambulanţier să-i pară rău că autospeciala pe care o conduce nu este avion.
Din cauza drumurilor impracticabile, afectate de ploi ori prea înguste pentru ca salvarea să poate trece, echipajul de pe ambulanţă este nevoit să meargă prin noroaie ori pe poteci de munte sau să care pacienţii pe braţe chiar şi doi kilometri, pentru a le salva viaţa. În cătunele cele mai izolate de lume, mai ales la munte, accesul este extrem de greu. „La munte, sus, în zona Vintilă Vodă, echipajele sunt uneori nevoite să meargă pe jos şi câte 2 kilometri pentru a ajunge la pacienţi”, susţine asistent şef Rodica Corneci, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău.
La fel de greu se poate trece uneori şi peste cursurile râurilor. Aşa s-a întâmplat zilele trecute, când o ambulanţă a fost nevoită să treacă prin albia pârâului Slănic pentru a duce un pacient acasă, la Aldeni. Pentru că podeţul care face legătura cu cealaltă parte a satului nu era suficient de lat pentru ca salvarea să-l poată traversa, iar pacientul era netransportabil altfel, s-a decis ca ambulanţa să treacă prin albia pârâului, nivelul apei fiind destul de scăzut. Maşina s-a împotmolit însă în prundul Slănicului şi a fost nevoie de ajutorul localnicilor şi al unui ATV pentru a trage ambulanţa la mal.
Cadrele de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean fac uneori e
