Sâmbătă seară am primit un telefon de la un prieten. „Tu ai auzit ce a spus Nicolăescu la Digi?“, mă întreabă omul, medic tânăr într-un spital din Banat. „A început să cânte altă melodie. Nu mai înţeleg nimic“. Sar speriat la computer, să îl ascult pe al nostru ministru al sănătăţii.

Valsul devenise cazacioc, sala de concerte se făcuse club house, Paraziţii începuseră să rimeze pe „O mio babbino caro“. Eugen era însă neschimbat: cânta aria reformei la fel de convins, la fel de răbdător. De parcă nimic-nimic nu se schimbase.

Întâi al lui octombrie 2013 putea fi cea mai importantă zi din ultimul deceniu pentru sănătatea românilor. A fost ziua în care un ministru al sănătăţii, făcând parte dintr-o coaliţie cu 70% susţinere în parlament, urma să anunţe cea mai importantă măsură de reformă a carierei sale. Era ziua în care putea într-adevăr (şi nu sunt cuvinte mari) să facă istorie.

Cea mai importantă propoziţie pronunţată în acea zi de ministrul Eugen Nicolăescu, aflat în faţa a zeci de jurnalişti, a fost „pachetul de bază este gratuit pentru toţi cetăţenii, asiguraţi şi neasiguraţi“. În sala de conferinţe s-a iscat o uşoară rumoare: acesta urma să fie principiul esenţial al noului sistem de sănătate românesc.

Apoi, ministrul a enumerat, în faţa zecilor de microfoane şi camere, ce va conţine acest pachet de bază: „urgenţele, partea de prevenţie, medicina de familie, medicina comunitară, ambulatoriul de specialitate şi servicii de spitalizare“ (discursul încă poate fi citit pe site-ul Ministerului Sănătăţii). Era limpede: România urma să încerce să-şi reaşeze sănătatea pe un model britanic.

În zilele următoare au început discuţiile. În mintea tuturor rămăsese lipit principiul esenţial al acestei reforme, fundaţia ei: gratuitatea pachetului de bază pentru toţi, plătitori sau nu. Generozitate în teorie, dar inadaptare la realitatea unei ţări