EXCLUSIV
În curând, şoferii care circulă între Timişoara şi Moşniţa Nouă ar putea fi nevoiţi să traverseze nu una, ci două căi ferate.
În condiţiile în care trecerea peste calea ferată industrială de la ieşirea din Timişoara este într-o stare jalnică, iar repararea ei nu se întrevede prea curând, compania OMV vrea să îşi construiască propria linie, la nici 500 de metri mai spre Moşniţa. Noua cale ferată ar urma să facă legătura între zona industială Calea Buziaşului, unde OMV are principalul punct de lucru din Banat, şi linia ferată Timişoara-Buziaş. Practic, noua linie şi vechea linie ar fi aproape paralele. Motivele companiei OMV ţin de calitatea proastă a liniei existente, care pune în pericol transportul de combustibil, şi tarifele percepute de proprietarul liniei.
Pentru primării, vechea linie ferată nu există
Povestea căii ferate industriale de la ieşirea din Timişoara se petrece la limita dintre ridicol şi incredibil. Linia porneşte de la fabrica de detergenţi, trece pe teritoriul Timişoarei şi prin comunele Moşniţa Nouă şi Giroc. După operaţiunea de divizare care a avut loc la vechea fabrică de detergenţi, linia a ajuns în proprietatea unei firme. Deşi avea datoria să o declare la primării în termen de 30 de zile de cumpărare şi de a-şi plăti impozitele, proprietarul (al cărui nume nimeni nu îl cunoaşte) a ignorat legea.
„Proprietarul, dacă a fost descoperit, nu şi-a declarat niciodată proprietatea. Pentru noi, calea ferată nu există, nu se plătește niciun fel de taxă pe ea (concesiune, servitute etc)”, a declarat Ioan Sorincău, primarul comunei Moşniţa Nouă.
În acelaşi timp, linia a fost lăsată în paragină, iar cei care vor să o folosească trebuie să plătească bani grei. Traversele de lemn sunt putrede şi multe componente de metal au fost furate. Ultimul accident pe această linie a avut loc în primăvara anului trecut,