Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extinderea Uniunii Europene: mai intai, "principiile fundamentale"

Publicat in HotNews, marți 15 octombrie 2013 ·

Articol de Stefan Fule, comisar european pentru extindere

Comisia Europeană a adoptat recent raportul de evaluare a situaţiei actuale privind politica de extindere a UE şi ţările implicate în acest proces. Țările din Balcanii de Vest și Turcia au șanse să adere la UE, însă numai după ce vor fi îndeplinite criteriile necesare. Croația, până nu demult țară candidată, a aderat la UE în acest an, la 1 iulie.

Când mă întâlnesc cu cetățenii UE, aceștia îmi vorbesc adesea despre temerile lor legate de extindere: este UE pregătită să primească noi state membre? Nu ar trebuie să rezolvăm mai întâi problemele de ordin economic? Aceste țări sunt cu adevărat pregătite să adere la UE și să respecte normele europene? Ce ar avea de câștigat economia europeană?

Să începem cu ultima întrebare. Cele două valuri de extindere din 2004 și 2007 au adus în mod cert economiei europene o serie de avantaje. Cele douăsprezece state membre care au aderat în acea perioadă sunt acum destinatarele a 11,5% din exporturile Germaniei, adică tot atât cât exportă aceasta în total către țările BRIC (Brazilia, Rusia, India și China).

În 2011, Olanda a exportat către aceste douăsprezece state membre produse în valoare de 23,4 miliarde de euro, față de 16 miliarde de euro cât au reprezentat exporturile către țările BRIC. Aceste douăsprezece state membre cumpără acum mai multe bunuri din Regatul Unit decât China. Mai multă integrare înseamnă mai mult comerț și o cerere mai mare de produse și servicii locale. Prin urmare, este o sursă de creștere economică și de locuri de muncă. O Europă mai puternică, care dispune de o piață mai mare, este mai bine pregătită să facă față efectelor crizei economice - acum și în viitor.

Însă, pentru a valorifica la maxim avantajele și oportunitățile care decurg din strângerea relațiilor și eventual din aderarea la UE, țările c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal cu cuțite în Maramureș. Un tânăr a fost înjunghiat mortal, alți trei sunt răniți

Ziare.com acum 42 minute
Trei tineri cu vârste de 20 şi 22 de ani au fost răniţi, iar un tânăr de 23 de ani a decedat, toţi fiind înjunghiaţi, în urma unui conflict care a avut loc duminică noaptea în Ieud, judeţul Maramureş. Trei tineri au fost reţinuţi, o a patra persoană

Calendar-Ortodox 5 Ianuarie - Ajunul Bobotezei! Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi

Ziua Constanta acum 34 minute
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona. Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţ

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

Irina Begu a ratat calificarea pe tabloul principal la Adelaide

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 79 WTA, a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Adelaide, cu premii de peste un milion de dolari. Begu, favorită 12 în calificări, a fost învinsă în ultima rundă de sportiva canadiană L

Boboteaza: Ce se întâmplă când preotul introduce crucea în apă. Obiceiuri şi tradiţii

Ziare.com acum o ora
Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit în 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. De Bobotează şi de Sfântul Ioan, în f

Războiul din Ucraina. Zelenski: Forţele ruse şi nord-coreene au suferit pierderi importante în luptele din sudul regiunii ruse Kursk.

Mediafax acum o ora
Potrivit evaluărilor ucrainene şi occidentale, aproximativ 11 000 de soldaţi nord-coreeni sunt desfăşuraţi în regiunea Kursk, unde forţele ucrainene ocupă o mare parte din teritoriu după ce au organizat o incursiune transfrontalieră în masă în luna

Israelul confirmă reluarea negocierilor pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas în Gaza

HotNews acum 35 minute
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a confirmat sâmbătă reluarea negocierilor indirecte cu Hamas în Qatar pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas și ținuți în Fâşia Gaza de la atacul mişcării palestiniene asupra Israelului din 7 octom

Crin Antonescu: Nu aş vrea ca societatea să scape de Călin Georgescu printr-o măsură represivă. Dacă românii votează „pentru”, atunci vom fi cu Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră

HotNews acum o ora
Crin Antonescu spune că, din punctul său de vedere, ar fi bine să candideze Călin Georgescu, pentru că nu ar vrea ca societatea românească „să scape” de acesta, care „e un pericol real”, „printr-o măsură percepută ca represivă sau nedemocratică sau

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 8 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 11 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/11°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-8°
dum.

-8°/0°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
mie.

4°/9°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

2°/10°
mar.

6°/13°
mie.

5°/11°