În ciuda palmaresului de invidiat, echipa de tenis de masă CS Hidroconstrucţia Slatina s-a desfiinţat în această vară, jucătoarele plecând la cluburi din ţară şi de peste hotare.
CS Hidroconstrucţia, care le-a avut în componenţă pe Irina Ciobanu, Adina Diaconu, Diana Lupu şi Bogdana Trifu, a cucerit în această vară titlul naţional, după ce a învins formaţia din Bistriţa. Echipa slătineană s-a desfiinţat, pentru că societatea comercială, care a dat şi numele formaţiei, a retras finanţarea către gruparea de tenis de masă. Profesorii acestei secţii încearcă să pună pe picioare o echipă, pentru că reprezentanţii de la Hidroconstrucţia au revenit la sentimente mai bune. Profesorul slătinean Petre Arnăutu are promisiuni din partea reprezentanţilor societăţii Hidroconstrucţia că vor sprijini material această echipă.
„Cei de la Hidroconstrucţia au trecut printr-o perioadă dificilă, ca orice instituţie în aceste vremuri, şi nu au mai avut cum să ne sprijine. Aceşti oameni fac acum eforturi pentru a ne sprijini în continuare, pentru a fi aproape de secţia de tenis de masă, care le-a adus satisfacţii”, a declarat Arnăutu.
Acesta spune că, din sezonul viitor, Slatina va avea din nou o echipă valoroasă.
„Hidroconstrucţia ne va sprijini din nou, iar din sezonul următor vom avea echipă. Vom forma o nouă echipă de sportive, vom merge la Divizia A la calificări şi sperăm să promovăm, va dura ceva timp, dar vom avea din nouă echipă. Sportivele vor participa numai la Campionatele Naţionale Individuale atât Irina Ciobanu, cât şi Andreea Dospina. Vom încerca să contiunăm aceste proiecte pe care le avem de 25 de ani. Am toată încrederea că vom reuşi să revenim acolo unde ne este locul”, a spus Petre Arnăutu.