Gruia Stoica, patronul GFR, face declaraţii după eşecul privatizării CFR Marfă.
gândul transmite LIVE TEXT
UPDATE 18:45
Gruia Stoica a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că 7 din 12 bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acceptul pentru schimbarea acţionariatului la CFR Marfă.
Cele mai importante declaraţii:
"Nu ne-am dus să cumpărăm televiziuni, ne-am dus să cumpărăm o societate din domeniul nostru de activitate"
"Nu am vrut să facem privatizare la televizor"
"Nu am fost favorizaţi. Am făcut o ofertă foarte avantajoasă, 200 de milioane de euro pentru 51 la sută din acţiuni la CFR Marfă. Am evaluat compania la 400 de milioane de euro".
"Analizăm posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială să putem să continuăm procedura de privatizare, să adaptăm HG la cerinţele europene".
Laura Mocanu, avocat partener Boştină şi Asociaţii : "Azi s-a făcut scrisoare către Ministerul Transporturilor pentru restituirea garanţiei de urgenţă şi să se deblocheze fondurile depuse în contul escrow. Ministerul Transporturilor are la dispoziţie 2 zile pentru semnarea unei notificări către agentul escrow. Nu este reglementat un termen, în contractul de privatizare, pentru virarea garanţiei. Garanţia ar trebui eliberată de îndată"
Întrebaţi dacă iau in calcul solicitarea de daune de la Ministerul Transporturilor, reprezentanţii GFR au precizat : "analizăm posibilitatea ( să cerem daune n.n.) nu s-a luat nici o decizie, încă se analizează baza legală".
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat luni seara că Grup Feroviar Român ar fi putut plăti luni pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.
"Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi (luni n.n.), renunţând la condi