Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii știu să-și facă singuri locuri de muncă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Programul fi rmelor puse pe roate de tinerii antreprenori debutanţi şi finanţate de stat cu 10.000 de euro s-a dovedit a fi cea mai eficientă soluţie de creare de joburi. Sursa: Răzvan Petrescu

Cu o proporţie de 25% şomaj în rândul tinerilor, cifră de câteva ori mai mare decât cea înregistrată la nivel naţional, România are nevoie de măsuri urgente pentru stimularea încadrării tinerilor pe piaţa muncii. Strategia de ocupare a acestei categorii propusă recent de Ministerul Muncii a fost subiectul unei dezbateri organizată de “Evenimentul Zilei" la începutul lunii octombrie.

Subvenţionarea nu aduce jobul

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Georgeta Bratu, a afirmat că s-a încercat stimularea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea unor prime de instalare şi mobilitate. O altă măsură a fost aceea de a subvenţiona începând cu luna octombrie locurile de muncă pentru fiecare categorie de absolvenţi. Ministerul Muncii s-a angajat ca, de anul viitor, să dezvolte un program numit "Garanţii pentru tineri" mai exact o schemă de încadrare în care orice absolvent în termen de patru luni de la terminarea cursurilor să fie introdus într-un circuit de formare finalizat cu ocuparea unui loc de muncă. 10 milioane de euro din bani europeni ar urma să fie investite în două programe-pilot de acest fel.

Cristian Pârvan, secretarul general al Organizaţiei Oamenilor de Afaceri din România, a atras atenţia că mijloacele de stimulare financiară nu au niciun efect în această perioadă când mediul economic este instabil ca urmare a crizei. El a pledat pentru stimularea iniţiativei antreprenoriale a tinerilor argumentând că programul SRLD- urilor finanţate de stat cu 10.000 de euro s-a dovedit a fi un succes.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 12 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°