Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecător bătut de poliţişti. CSM a sesizat Inspecţia Judiciară, iar poliţiştii au depus plângere penală la Parchetul Curţii de Apel Piteşti

Publicat in Romania Libera, marți 15 octombrie 2013 ·

UPDATE. Poliţiştii implicaţi în incidentul petrecut într-o benzinărie pe A1 au depus plângere penală la Parchetul Curţii de Apel Piteşti împotriva magistratului. Gabriel Apostol este acuzat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare.

Plângerea penală a poliţiştilor împotiva magistratului a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, având în vedere calitatea de magistrat a părţii reclamate, surse judiciare declarând că există cinci martori. Unul dintre aceştia a declarat că judecătorul le-ar fi adresat agenţilor cuvinte jignitoare, iar ulterior a început scandalul în timpul căruia magistratul a căzut şi s-a lovit. Unul dintre cei doi lucrători ai Poliţiei Autostrăzi implicaţi în incident spune că se va prezenta la medicul legist pentru eliberarea unui certificat.

_ _ _ _ _

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a face verificări privind implicarea judecătorului Gabriel Apostol, preşedintele Secţiei penale de la Judecătoria Piteşti, în incidentul din carea avut loc într-o benzinărie de pe Autostrada A1.

Judecătorul Apostol susţine că a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi dat cu capul de gresie de către doi agenţi ai Poliţiei Autostrăzi, într-o benzinărie de pe Autostrada A1, unde oprise să bea o cafea.

CITEŞTE ŞI: Judecător bătut de poliţişti într-o benzinărie de pe Autostrada A1

Magistratul susţine că se întorcea duminică seara din Capitală spre casă, împreună cu fetiţa sa în vârstă de şapte ani, iar în benzinărie ar fi exclamat "Miliţia", într-o discuţie cu fiica sa. Ulterior, el ar fi fost atenţionat de către doi agenţi care se aflau în barul benzinăriei şi care i-ar fi reproşat că i-a jignit prin această expresie şi că le-ar fi vorbit la "per tu".

Judecătorul mai spunea că la un moment dat le

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 56 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 59 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°