Veşti bune pentru Andreea Atonescu şi Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan. Cei doi au de recuperat de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) aproximativ 2 MILIOANE de euro, bani ce constituie drepturile de autor pentru hitul "Noapte de vis (Moşule, ce tânăr eşti!)".
Potrivit "Click!", de la lansarea piesei în urmă cu 14 ani şi până acum, aceasta a fost considerată plagiat după un cântec grecesc, astfel că Andreea Antonescu, cea care a scris versurile, şi Săndel Bălan, cel care a compus linia melodică, nu au văzut niciun ban din drepturile de autor. Banii obţinuţi din difuzarea piesei au fost colectaţi în tot acest timp de UCMR.
Casa de discuri Roton a reuşit însă să demonstreze că acuzaţia de plagiat nu a fost fondată, astfel că au făcut demersurile necesare recuperării banilor din drepturile de autor.
"Compozitorul grec se numeşte Kostas Tournas. Am luat legătura cu el şi i-am trimis piesa. Mi-a spus că există câteva elemente asemănătoare, dar că nu conduc la acuzaţii de furt. Sunt multe piese care seamănă între ele, dar pot fi asemănări involuntare", a declarat un reprezentant al casei de discuri Roton pentru "Click!".

Casa