Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Războiul păcănelelor": nemţii de la Merkur cer, într-o scrisoare deschisă, scoaterea la lumină a procedurilor prin care Loteria va achiziţiona aparate VLT

Publicat in Adevarul, marți 15 octombrie 2013 ·

Contractul de exploatare a echipamentelor de videoloterie (VLT) expiră la 30 noiembrie, astfel că Loteria trebuie să-şi găsească un nou partener de operare a reţelei de jocuri. Însă selecţia nu este tocmai transparentă, iar unuia dintre concurenţi i sa blocat chiar accesul la ofertare. În consecinţă, concurentul prejudiciat - grupul german Gauselmann, prin firma Merkur Casino România - s-a adresat instituţiilor la vârf ale statului român.

Nemţii de la Gauselmann şi-au manifestat intenţia de a intra în cursa pentru obţinerea unor contracte de exploatare a jocurilor de tip videoloterie (VLT) la Loteria Română, în condiţiile în care actualele contracte, cele cu grecii de la Intracom şi Intralot expiră pe 30 noiembrie 2013.

Miza este uriaşă, posibilele câştiguri fiind de ordinul sutelor de milioane de euro anual atât pentru Loterie, cât şi pentru partenerul privat.

Merkur a trimis documentaţiile necesare încă din luna mai, revenind cu o ofertă acum, la începutul lunii octombrie 2013. Dar procesul de încheiere a unui nou contract este total necunoscut publicului larg, astfel că grupul german a solicitat caietul de sarcini, însă s-a lovit de un refuz din partea Loteriei Române, notează HotNews.ro.

Nemţii ofertează, Loteria se eschivează

Merkur Casino este reprezentantul companiei germane Merkur Spielothek, care face parte din grupul de firme Gauselmann, specializat în producţia şi comercializarea de maşini electronice (inclusiv din cele pe care noi, în România, le-am botezat „păcănele“) şi dezvoltarea activităţilor de jocuri de noroc.

Pentru a arăta dimensiunea grupului german, este de ajuns să precizăm că Gauselmann a avut, numai în 2012, o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro. Aproape 1,5% din Produsul Intern Brut al României...

Având în vedere apropiata expirare a actualului contract derulat de Loterie cu Intra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 48 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 59 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 34 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 57 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°