Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea – mai bine fara

Publicat in Arad Online, marți 15 octombrie 2013 ·

Scris de Simion Todoca - Eşecul privatizării CFR Marfă este „văzut” ca un lucru bun, atât de pe baricadele puterii cât şi de pe cele ale opoziţiei.

ARAD. Deputatul PP-DD, Ştefan Petru Dalca şi preşedintele conservatorilor arădeni, Mircea Purcaru, sunt de acord că nefinalizarea privatizării CFR Marfă cu afaceristul Gruia Stoica este un lucru pozitiv. Doar din acest punct de vedere, însă, opiniile celor doi sunt similare.Presiunea FMI

Mircea Purcaru este de părere că procedurile s-au derulat în grabă, sub presiunea FMI, iar din acest motiv formula de privatizare nu era tocmai benefică, nici pentru CFR Marfă, nici pentru statul român.„Sub presiunea FMI, s-a căutat în grabă un investitor, iar cel identificat nu este, după părerea mea, unul care să aducă plusvaloare. Procesul se poate relua, dar, cred eu, cel mai bun lucru ar fi opţiunea privatizării pe acţiuni. Activele pot fi transformate în acţiuni şi vândute pe bursă, iar preţul obţinut, sunt sigur, va fi mai bun decât cel obţinut la licitaţie şi, în plus, va fi şi un management mai profesionist. Concluzia, în forma veche nu ar fi fost o privatizare reuşită, în condiţiile ştergerii datoriilor către stat şi vânzarea activelor la un preţ mult mai mic decât cel real. Şi, încă o concluzie: cei care au tot acuzat că este o privatizare cu dedicaţie pot să mai şi tacă, rezultatul dovedind că nu au avut dreptate”, a declarat Purcaru.Reorganizare

De cealaltă parte, deputatul Dalca are aceleaşi observaţii cu privire la privatizarea în pripă şi „calitatea” investitorului, însă crede că ar fi de preferat ca Guvernul să priceapă, măcar în al 12-lea ceas, că privatizarea acestui sector strategic este contrară intereselor statului. „Inclusiv Marea Britanie a înţeles acest lucru şi, drept urmare, statul a răscumpărat acţiunile, înţelegând că privatizarea a fost o eroare. Oricum, eu cred că GFR nu ar fi primit avizul de

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 26 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 14 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°