Un proiect frumos, cu bani relativ puţini faţă de ce se cheltuie în stil mare de către instituţii, a iscat ieri discuţii. Ceea ce, dacă e să folosim o formulă la modă, e de bine, nu trece neobservat. Cu 15.000 de euro proiectul îşi propune, în cercuri restrânse, să schimbe percepţia majorităţii despre minoritari. Acum, cu aceşti relativ puţini bani, din care s-a plătit cazare şi transport pentru peste 30 de tineri veniţi din cinci ţări, plus activitatea pe tot parcursul sesiunii, toată lumea se aşteaptă, cum s-a concluzionat la un moment dat, ca problema romilor dintr-o comunitate, în cazul României, să fie rezolvată. „Cred că avem aşteptări mai mari de la ONG-uri decât de la instituţiile statului”, s-a exprimat un participant la conferinţă. Legitim poate, având în vedere încrederea de care se bucură mai toate instituţiile statului, însă se naşte întrebarea „De unde atâtea ONG-uri?”.
Mai toţi şefii de instituţii care au prins prin prisma funcţiei gustul fondurilor europene se apucă, după ce-şi pierd scaunul, de scris proiecte pe cont propriu. Puţine reuşite răzbat dincolo de raportările absolut fără cusur, greu de spus cine a schimbat vreodată ceva, chiar dacă a beneficiat de fonduri europene generoase. Dacă urmăreşti doar profitul, iese bine pentru bugetul iniţiatorului şi nu mai contează ce se întâmplă în rest. Deci bani frumoşi şi nici urmă de voluntariat, nici urmă de rezultate. Dacă vorbim strict despre voluntariat, nu ştiu ce altceva am mai putea spune, la global, decât că este o modă. Se întâmplă, e drept, pe alocuri lucruri frumoase, însă voluntariat se face mult pentru CV. Tinerii ştiu mai bine şi se agaţă de orice idee, de orice proiect, pentru o bucată de hârtie care să certifice că au făcut ceva pentru că le pasă. Dacă îţi pasă strict de ceea ce faci, de ce, atunci, nevoia de hârtii? Cum spuneam, pentru că ai punctaj mai mare dacă vrei ad