Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruia Stoica cere restituirea de urgenţă a sumei de 30 milioane euro, garanţia şi avansul pentru CFR Marfă

Publicat in Mediafax, marți 15 octombrie 2013 ·

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a declarat marţi că a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgenţă a garanţiei de 10 milioane de euro, precum şi a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condiţiile de preluare a companiei.

El s-a declarat surprins de delaraţia ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, care a afirmat luni că este analizată oportunitatea reţinerii garanţiei.

GFR a depus o granţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro.

Potrivit consultantului juridic care asistă GFR, întrucât privatizarea CFR nu s-a realizat garanţia trebuie recuperată de îndată, în timp ce banii din contul escrow ar trebui să fie disponibili în trei zile de la notificarea GFR.

Consultantul juridic a adăugat că este analizată şi posibilitatea ca GFR să solicite daune, dar nu a fost luată încă o decizie.

Gruia Stoica a declarat că îşi doreşte ca privatizarea să fie dusă până la capăt.

"Ne dorim să ducem această privatizare până la capăt. Este ceva de genul operaţie reuşită, dar facem tumori, vânzătorul nu şi-a îndeplinit câteva clauze contractuale", a afirmat Stoica într-o conferinţă de presă.

Anterior, proprietarul GFR a afirmat că analizează posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială în justiţie prin care privatizarea CFR Marfă să continue.

Consultantul juridic al GFR a afirmat că Ministerul Transporturilor a început procesul de privatizare a CFR Marfă fără să aibă acordul băncilor creditoare ale CFR, adăugând că a fost informat de această situaţie abia luni.

Stoica a menţionat că 7 din cele 12 bănci finanţatoare ale CFR Marfă nu au fost de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 33 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 39 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 46 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 45 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 54 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°