Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar avem nevoie să bem doi litri de apă pe zi?

Publicat in Covasna Media, marți 15 octombrie 2013 ·

Sigur aţi văzut sau aţi auzit reclamele care ne recomandă să consumăm zilnic 2 litri de apă pentru a ne menţine hidrataţi. Recent, dr. Chris van Tulleken, de la University College London Hospital a decis să discute des­pre mitul celor 8 căni de apă pe zi şi să ne explice ce spun studiile.

Potrivit BBC, la începutul acestui an, oamenii de ştiinţă din Australia au realizat un experiment care nu a mai fost realizat până acum. Scopul studiului a fost de a descoperi ce se întâmplă cu performanţa după des­hidratare. Prin urmare, specialiştii au pus un grup de ciclişti să exerseze până când aceştia au pierdut 3% din greutatea corpului prin transpiraţie. Apoi, performanţele acestora au fost estimate în trei cazuri distincte: când nu s-au hidratat cu nimic, când s-au hidratat suficient pentru a reveni la un nivel de deshidratare de 2% şi apoi când s-au rehidratat total.

Până acum, studiul nu pare diferit de altele, dar totuşi, diferenţa a fost că de data aceasta participanţii nu ştiau câtă apă au băut, pentru că fluidul le era administrat intravenos. Acest lucru este esenţial deoarece noi toţi, dar mai ales atleţii, au o relaţie psihologică foarte puternică cu consumul de apă.

În mod surprinzător, nu s-a constatat nicio diferenţă de performanţă între cei care au fost rehidrataţi complet şi cei care nu fuseseră rehidrataţi. Şi totuşi, poate că rezultatele nu ar trebui să fie chiar atât de surprinzătoare, din moment ce oamenii au evoluat realizând mişcare intensă în căldură, sub puternica lumină a soarelui. De aceea, noi suntem capabili să tolerăm pierderea apei din organism destul de bine, pe când chiar şi o suprahidratare relativ moderată ne poate crea probleme serioase de sănătate.

De la dezhidratare la suprahidratare

Există o idee acceptată şi deja înrădăcinată în mentalul colectiv care spune că ar trebui să consumăm zilnic 8 căni de apă (2 lit

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 39 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 27 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 45 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 20 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°