Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert de jazz la Reduta cu Nicolas Siomion Group

Publicat in News Brasov, marți 15 octombrie 2013 ·

Asociația Cult și Centrul Cultural Reduta vă invită la un concert extraordinar de jazz susținut de Nicolas Simion Group.

Vă vor încânta Nicolae Simion – saxofon, Piotr Wojtasik – trompetă, Sorin Romanescu – chitară, Michael Acker – cotnrbas și Kruno Levacic – baterie. Prezentatori sunt Jenny Brăescu și Florian Lungu.

Nicolas Simion s-a născut în 1959 la Dumbrăviţa. În 1983 a absolvit studiile de muzică clasică la Academia de Muzică din Bucureşti. Descoperă înclinaţia spre improvizaţie, iar la începutul anilor ’80 fondează grupul “Opus 4”, alături de pianistul Mircea Tiberian şi saxofonistul Dan Mândrilă. După numeroase concerte în ţară şi invitaţii la festivaluri de jazz din Berlinul de Est şi Varşovia, în 1988 emigrează. Se stabileşte mai întâi la Viena, iar în 1997 se mută la Köln.

În 1992 lansează primul album de autor, „Black Sea” şi începe să înregistreze periodic alături de nume mari precum Graham Haynes, Lonnie Plaxico, Ed Schuller, Peter Perfido şi Mal Waldron. În 1998 este prezent alături de Mal Waldron pe albumul “The Big Rochade”. Ca şi compozitor, Simion primeşte în 1995 “Koernerpreis” din partea Ministerului Culturii din Austria. În 1998 compune “Canzonieri Sacrale”, cu motive inspirate din cantatele bisericeşti.

La începutul lui 2001 susţine un concert cu piese de pe acest album la Braşov, eveniment de mare succes şi începe colaborarea cu marele pianist român Jancy Körössy. Recitalurile susţinute de aceştia în Germania, Austria şi România s-au bucurat de prezenţa unui alt mare muzician, saxofonistul Lee Konitz.

Concertul va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta. Intrarea este liberă.

Eveniment susținut și recomandat de newsbv.ro.

Asociația Cult și Centrul Cultural Reduta vă invită la un concert extraordinar de jazz susținut de Nicolas Simion Group.

Vă vor încânta Ni

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°