Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎPS Pimen, Cătălin Nechifor şi Ecaterina Andronescu, prezenţi la aniversarea de 100 de ani a unui fost profesor din Marginea

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 15 octombrie 2013 ·

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi fostul ministru al Educaţiei, senatorul Ecaterina Andronescu, au participat duminică, 13 octombrie, la aniversarea de o sută de ani a unui fost profesor din comuna Marginea, Arcadie Sfîrnaciuc. Evenimentul a avut loc la Schitul „Adormirea Maicii Domnului”, alături de Arcadie Sfîrnaciuc fiind prezenţi şi prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, consilierii judeţeni Mihai Grozavu, Virginel Iordache şi Constantin Boliacu, inspectorul general al IŞJ Suceava, Gheorghe Lazăr, şi adjunctul acestei instituţii, Cristina Teodorovici.

În deschiderea evenimentului de duminică, primarul din Marginea, Ioan Onufrei, i-a mulţumit lui Arcadie Sfîrnaciuc pentru viaţa dedicată locuitorilor din această comună, oferindu-i acestuia o diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local. Printre cei care au ţinut să-i adreseze urări profesorului Arcadie Sfîrnaciuc s-a numărat şi Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, care în discursul său a precizat că „a cinsti pe un om la vârsta aceasta este un lucru mare şi trebuie să învăţăm mai departe din ceea ce a învăţat acest om binecuvântat de Dumnezeu. Amintirea faptelor sale este păstrată precum lucrurile sfinte, iar noi, românii, suntem foarte deschişi sufleteşte deoarece cântecul nostru este permanent pe buzele şi în sufletele noastre. La mulţi ani!"

Ecaterina Andronescu a venti special la Marginea pentru a fi prezentă la aniversarea fostului profesor

Venită special la Marginea pentru a participa la aniversarea profesorului Arcadie Sfîrnaciuc, Ecaterina Andronescu a subliniat că a participa la un asemenea eveniment reprezintă un privilegiu. „Vă mărturisesc, domnule profesor, că în dumneavoastră încep să îi regăsesc pe dascălii mei. La ceas aniversar nu pot decât să vă mulţumesc cu tot respectul ş

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 53 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 27 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 59 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°