Scris de Călin Corpaş - Încurajat că Statul Român a legalizat marijuana (cânepa indiană) în scopuri medicale, vicepreşedintele Partidului Verde, Horea Vuşcan, cere legalizarea totală a acestui drog.
„Solicit dezincriminarea consumului, a posesiei şi a distribuţiei marijuanei”, cere Vuşcan, precizând că este poziţia sa personală, nu a partidului condus de Remus Cernea.
Vuşcan îşi susţine cererea aducând ca argument poziţia formulată de o Comisie globală privind politica drogurilor, din care face parte, printre alţii, fostul secretar general ONU, Kofi Annan, alături de foşti demnitari americani, ex-preşedinţii Columbiei, Braziliei şi Mexicului, ex-premierul Greciei, scriitorul Mario Varga Llosa şi magnatul Richard Branson. Această comisie susţine că războiul global anti-drog a fost pierdut şi susţine că, în loc să-i pedepesească pe consumatorii „care nu le fac rău altora”, guvernele lumii ar trebui să înceteze incriminarea folosirii drogurilor. În schimb, ar trebui experimentate modele legale ce ar sabota cartelurile traficanţilor de droguri, oferind, în schimb, servicii de tratament pentru consumatorii de droguri aflaţi în nevoie. Vuşcan are o perspectivă similară. Mai mult, a ţinut să fie interesant până la sfârşit, justificându-şi cererea inclusiv cu un citat din Biblie (!): „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Geneza, 1:29).
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu