A devenit o banalitate faptul că România trăieşte într-o realitate economică schizofrenică. Pe de o parte sunt livrate nişte cifre macroeconomice, cu tot felul de procente minuscule de creştere, fără nicio consecinţă în buzunarul cetăţeanului, iar pe de alta, universul clientelar al firmelor care trăiesc din contracte oneroase cu statul.

Denunţul ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova, privind tentativa de mituire a firmei Selina vine să reflecte în continuare această realitate subterană a achiziţiilor publice. A existat o reacţie virulentă, anul acesta, odată cu implementarea legii care ridica pragul pentru achiziţiile publice directe. Astfel că după noua lege, pragul la achiziţiile publice directe, în cazul produselor şi a serviciilor, a crescut de la 15.000 la 30.000 de euro, iar în cazul achiziţionării de lucrări, la 100.000 de euro, tot de la 15.000. Aici e majorarea semnificativă, pentru că tot aici sunt şi contractanţii clientelari de bază, care stau cu gura deschisă. În contextul acesta, regiile autonome, consiliile judeţene, primăriile şi multe alte autorităţi publice au mult mai multă libertate să dea contractele cui trebuie, nu prin licitaţie. Ele pot folosi şi tehnica fracţionării contractelor, în cazul în care sumele depăşesc plafonul impus de lege, astfel că se poate evita licitaţia. Nu trebuie neglijat nici cazul contractanţilor "mici", de genul primăriilor de sat, comună ori oraş, unde posibilitatea să nu mai fie organizate deloc licitaţii este foarte mare. Dar ar fi o naivitate să credem că această modificare a îngropat legalitatea economică în România. Ea n-a funcţionat niciodată. Şi chiar dacă s-ar face licitaţii pentru orice tip de achiziţie măruntă, tot ar fi trucate. Sunt notorii deja tehnicile de măsluire a licitaţiilor. Spre exemplu, ofertanţii se abţin sau îşi retrag oferta la adjudecarea finală, astfel încât să fie acceptată ofert