► Prejudiciul: 54.845 lei şi 4.748,72 euro ► Trimişi în judecată pentru: delapidare, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, complicitate la delapidare
Constantin Rogojan şi Eugenia Retegan sunt complicii unei delapidări importante de fonduri, care a lăsat Poşta Petrila fără importante sume de bani în conturi, chiar în perioada în care reorganizarea instituţiei îşi începuse parcursul. Delapidarea a fost descoperită chiar de şefa de atunci, Dana Damian. Aceasta a organizat un control inopinat şi l-a descoperit pe Rogojan cu banii în straiţă. De atunci s-au scurs trei ani de cercetări, până ca făptuitorii să ajungă în faţa instanţei şi să-şi recunoască vina.
La 10 noiembrie 2010 Poliţia s-a sesizat din oficiu
La data de 10.11.2010, Poliţia oraşului Petrila s-a sesizat din oficiu despre faptul că, în cursul anului 2010 Constantin Rogojan, în calitate de diriginte al Oficiului Poştal Petrila, şi-a însuşit diverse sume de bani din gestiunea oficiului poştal, sesizarea făcând obiectul unui dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.
La 19.11.2010, Compania Naţională Poşta Română SA Bucureşti, prin punctul de lucru Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara, a depus la Poliţia oraşului Petrila o plângere penală formulată împotriva lui Rogojanu şi a Eugeniei Retegan – dirigentele, respectiv casiera poştei – pentru comiterea de către aceştia a infracţiunii de delapidare. În plângere se arată că organele de control financiar de gestiune interne au efectuat un control la Oficiul Poştal Petrila, prilej cu care s-a constatat iniţial un minus în gestiune - reţinut în sarcina salariaţilor R.C. şi R.E. - în valoare de 58.713,35 lei şi 4.748,72 euro, sumă cu care Compania Naţională Poşta Română SA s-a constituit ca parte civilă în cauză, urmând ca la finalul verificărilor să comunice prejudiciul exact.
În 22 martie 2011,