Încă din uter e arvunit copilul. Statul bate nerăbdător din cizme la poarta vaginului: pândeşte vigilent fiecare nou recrut. Nici unul nu trebuie să-i scape.
Părinţii nu trebuie lăsaţi prea mult să se bucure de noul născut. Să nu se ataşeze. Statul îi execută silit şi le instituţionalizează odrasla de la vârste din ce în ce mai fragede.
Într-un an, "maxim" doi, grădiniţa va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educaţiei. Iar "în 6-8-10 ani", grădiniţa va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiţionează Pricopie.
De ce? "Ca să îi ajuţi să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!", explică ministrul. Să supravieţuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Şcoală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucţie.
"La grădiniţă copilul învaţă altceva decât acasă", justifică Pricopie. Corect. Orice influenţă nedorită de acasă - bunicii, mai ales bunicii - ameninţă să-l înmoaie pe micuţ: să-l înveţe altruismul, bunul simţ, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă.
Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poţi să te bucuri de ei? Părinţii "eliberaţi" de grija odraslei, recrutată din faşă de către stat, se pot lăsa liniştiţi în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. "E bine, dragă... La o grădiniţă particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate şi pian... Vai, ştii ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!"
Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopţie la distanţă. Dai un ban şi ţi-l cresc alţii. Tu îl pupi în somn şi eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, şi tu, închidere de lună.
Iar şcoala, alimentată ritmic cu carne proaspătă
