Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Firea vrea o lege de includere a unor spaţii pentru after school în proiectele viitoarelor biserici

Publicat in Mediafax, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Senatorul PSD Gabriela Firea declară că va susţine o propunere legislativă pentru includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoală de duminică, iniţiativa urmând să prevadă şi construirea unor astfel de spaţii în apropierea bisericilor existente.

Ea precizează, într-un comunicat, că a avut "bucuria şi privilegiul de a participa, în ultimele zile, la două evenimente încărcate de spritualitate - Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea oraşului".

"Am fost impresionată de numărul mare al credincioşilor prezenţi la fiecare dintre aceste evenimente, dovadă a rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Dar, mai ales, am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulţi copii şi tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care aşteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învăţăturile despre credinţă ale bunicii", afirmă Firea.

Ea anunţă că a decis să se implice, alături de reprezentanţi ai bisericii şi ai societăţii civile, în realizarea unei propuneri legislative de modificare a legislaţiei din domeniul cultelor.

"Concret, initiativa noastră vizează includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoala de duminică. În cazul bisericilor existente, astfel de spaţii vor putea fi construite în apropiere. Este un demers cu atât mai important cu cât ştim cu toţii cât de multe sunt problemele, provocările şi dificultăţile din domeniul educaţiei din România. Iar aceste obstacole se reflecta direct asupra copiilor României", afirmă Fi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 39 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°