Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta dirigintă a Sabinei, "fetiţa cu bentiţă tricoloră", şi directorul şcolii - amendaţi de CNCD

Publicat in Gandul, joi 17 octombrie 2013 ·

Fosta dirigintă a Sabinei, eleva dintr-un liceu din Covasna care a mers la şcoală cu o bentiţă tricoloră de Ziua maghiarilor de pretutindeni, a fost amendată de CNCD, pentru că i-a solicitat fetei să nu mai poarte acea bentiţă şi i-a luat-o, cu 400 de lei, ca şi directorul şcolii.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), întrunit miercuri, a stabilit că "fapta dirigintei de clasă de a solicita elevei Sabina Elena să nu mai poarte o bentiţă tricoloră în incinta unităţii de învăţământ, respectiv fapta de a deposeda eleva de bentiţă, constituie discriminare prin încălcarea dreptului la demnitate, pe criteriul convingeri", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Astfel, dirigintei, care între timp a fost schimbată din funcţie, i-a fost aplicată o amendă de 400 de lei.

De asemenea, CNCD a decis să-l amendeze, tot cu 400 de lei, şi pe directorul liceului, pentru că "a săvârşit prin comportamentul său pasiv, respectiv neadecvat, o fapta de discriminare, constând în tratamentul injust la care a fost supusă petenta", se mai arată în comunicat.

Cele două decizii au fost luate cu unanimitate de voturi de colegiul director al CNCD.

Ţinând cont de incidentele din martie, dar şi de contextul în care acestea au avut loc, CNCD a apreciat că directorul liceului nu a gestionat corespunzător relaţiile interetnice din cadrul şcolii, a explicat pentru MEDIAFAX preşedintele CNCD Csaba Asztalos.

Acesta a mai precizat că s-a decis ca directorul şi diriginta să fie sancţionaţi cu amenda minimă, ţinându-se cont şi de măsurile administrative care s-au luat în ceea ce-i priveşte. La sfârşitul lunii martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna informa că directorul şcolii şi adjuncţii săi au fost sancţionaţi cu observaţii scrise, în timp ce diriginta, care era şi profesor de limba română la clasa Sabinei, a fo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 37 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 6 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°