Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surse: Victor Ponta pleaca duminica in Statele Unite. Cu cine se intalneste si ce ar putea determina amanarea vizitei

Publicat in HotNews, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta va pleca, duminica, intr-o vizita oficiala in Statele Unite, insa totul depinde de modul in care se va rezolva problema blocajului bugetar care a paralizat administratia americana, existand posibilitatea ca vizita sa fie amanata daca nu se va ajunge o solutie pana vineri, au declarat pentru HotNews.ro surse diplomatice. Potrivit acestora, premierul Ponta are pe agenda intalniri cu vicepresedintele american Joe Biden si cu un secretar de stat. Pe agenda mai figureaza o serie de intalniri cu reprezentanti ai unor companii americane. In paralel, ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, participa la Washington la o conferinta pe teme energetice si investitii.

De altfel, vizita lui Ponta a fost prefatata in aceste zile de o intensa actiune de lobby. „Tigru balcanic sau balta din Balcani?” este titlul unei analize făcute de Democracy Institute din Washington, care a fost dată publicității marti, potrivit Digi 24. În acest document, autorii susţin că fără exploatarea de la Roşia Montană, România va ajunge din nou în sfera de influenţă a Rusiei.

Vizita premierului in Statele Unite a stat mereu sub semnul intrebarii. Victor Ponta a relativizat marti, 8 octombrie. eventualitatea unei vizite in Statele Unite ale Americii in acest an, dupa ce in urma cu o saptamana confirmase acest lucru.

Intrebat de ziaristi daca va efectua o vizita in SUA in perioada urmatoare, Ponta a raspuns: "Nu stiu daca va fi vreo vizita. Toate vizitele in strainatate le anunt cu o perioada de timp inainte de a fi efectuate".

Miercurea trecuta, cand a izbucnit scandalul revocarii din functie a procurorului Lucian Papici, Victor Ponta afirmase ca are "in program" o intalnire cu marile companii americane care investesc in Romania, in Energie si IT, "la sfarsitul acestui an".

"Am in program, la sfarsitul acestui an, inta

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția presei maghiare după Belgia - România 2-0: „Toate planurile lor au ajuns la gunoi”

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Presa maghiară a analizat partida , disputată pe RheinEnergieStadion din Koln, în etapa a doua a fazei grupelor de la Euro 2024. Golurile lui Youri Tielemans, din minutul 2 și al lui Kevin De Bruyne (80') au fost decisive. - presa din Ungaria după B

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 5 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 10 minute
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 3 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 10 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°