Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor Mediului şi ministrului deleggat pentru Cercetare să finalizeze rapoartele ştiinţifice privind fenomenele seismice din judeţul Galaţi şi să contracareze "indivizii exaltaţii" care, pentru a apărea la televizor, "spun prostii şi bagă panica în oameni"
"Să finalizaţi toate rapoartele ştiinţifice referitoare la fenomenele seismice din Galaţi. Să aveţi grijă la tot felul de indivizi exaltaţi care, ca să apară la televizor, vin cu tot felul de prostii şi bagă panica în oameni. Ca să contracaraţi, însă, exaltaţii dornici de camere de luat vederi, trebuie să veniţi cu studiile ştiinţifice", le-a spus Ponta celor doi miniştri, miercuri, la începutul şedinţei Executivului.
De asemenea, premierul le-a cerut acestora să informeze populaţia şi să explice foarte clar ceea ce s-a întâmplat şi care este cauza fenomenelor seismice.
Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din Galaţi au avut loc peste 200 de cutremure, cel mai afectat fiind satul Izvoarele.
Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a prezentat concluziile aparţinând reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi celor care îndeplinesc funcţii de sprijin, conform cărora seria de cutremure din judeţul Galaţi nu poate fi asociată cu influenţa exploatărilor petroliere din zonă, iar analiza probelor de apă potabilă arată că, dacă aceasta nu a corespuns standardelor de calitate, cauza este reprezentată de precipitaţiile masive.
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor Mediului şi ministrului deleggat pentru Cercetare să fi