Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil. Şi nemţii au jucat pentru noi

Publicat in Cotidianul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Suedia a pierdut poziţia de cap de serie

Victoria Germaniei asupra Suediei ne-a scăpat de o eventuală întâlnire cu Ibrahimovic & Co la baraj. Luni este tragerea la sorţi a barajului. Capii de serie şi out-sider-ii sunt stabiliţi în funcţie punctele din clasamentul FIFA.

Portugalia, Grecia, Croaţia şi Ucraina sunt capii de serie la tragerea de sorţi a barajului pentru turneul final al CM din Brazilia. Practic, cu una din aceste 4 echipe va juca Românie pe 15 noiembrie la Bucureşti şi pe 19 noiembrie în deplasare. Pentru echipa României este o adevărată mană cerească – dacă asta mai contează la mediocritatea de care am dat dovadă până acum – că printre posibilii adversari nu se află Suedia (o echipă în formă de zile mari şi cu un Ibrahimovic revenit la potenţialul său maxim) şi Franţa, o echipă cu multă experienţă în competiţiile europene, chiar dacă nu mai străluceşte ca pe vremea când Zidane era “numărul 10”.

În ultima etapă s-au produs însă o răsturnare de situaţie. A apărut Ucraina în „urna” capilor de serie şi a ieşit Suedia. Explicaţia este simplă. Suedia se afla într-un clasament doar al participantelor la baraj pe poziţia a 4-a, conform punctajului din luna septembrie din clasamentul FIFA pe zona UEFA. Pentru ierarhia lunii octombrie – cea care contează şi pentru barajuri dar şi pentru stabilirea capilor de serie la turneul final – au contat pentru fiecare echipă, fie meciurile de vinerea trecută şi de marţi seara din preliminarii, fie un meci de calificare şi unul amical disputat în ziua de etapă din preliminarii. Suedia a avut o victorie acasă cu 2-1 asupra Austriei, dar a pierdut, tot acasă, 3-5 contra Germaniei. În total, Suedia şi-a mai adăugat la punctajul din septembrie doar 14 puncte, dar a fost depăşită de Ucraina care a câştigat ambele meciuri din preliminarii şi a acumulat 72 de puncte.

Franţa la un singur punct de urna favo

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°