Poliţiştii călărăşeni de la Combaterea Criminalităţii Organizate au fost angrenaţi într-una dintre cele mai dificile misiuni: destructurarea unei grupări infracţionael organizate specializată în fraude informatice.
Oamenii legii din Mehedinţi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T, au efectuat, pe 16 octombrie, 38 de percheziţii domiciliare pe raza a 17 judeţe la imobilele membrilor grupării. „În activităţi au fost angrenaţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Timişoara şi a Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, Dâmboviţa, Olt, Vaslui, Buzău, Arad, Ilfov, Vâlcea, Călăraşi şi Caraş-Severin”, anunţat IGPR.
Pagubă de 2,5 milioane de dolari
Acţiunea a vizat anihilarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 13 suspecţi, care, în perioada 2009-2013, împreună cu alte persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiunii informatice prin metoda phishing. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate numeroase medii de stocare ale datelor informatice, care urmează a fi expertizate. Procurorii spun că activitatea infracţională a învinuiţilor a vizat peste 24 de ţări atât din Uniunea Europeană cât şi din afara acesteia. „Prin activitatea infracţională desfăşurată de aceştia se reţine că au fost compromise peste 50.000 de date de cărţi de credit, prejudiciul fiind estimat până în acest moment la 2.500.000 de dolari”, spun anchetatorii. Liderul deţinea datele de identificare
Anchetatorii spun că grupul infracţional era structurat pe mai multe paliere, în funcţie de rolul deţinut. Astfel, „liderul” grupării, împreună cu alte două persoane, obţineau date de identificare ale unor cărţi de credit, date ce permit accesul şi efectuarea de tranzacţii on-line sau electronice. Datele