Beneficiarii de alimente UE așteaptă rezultatul analizelor.
Anul acesta, beneficiarii de alimente din partea Uniunii Europene au primit, pe lângă alte produse, și un borcan cu miere. Produsul, livrat de o firmă din Bulgaria, este însoțit de documente care atestă că ceea ce conține borcanul corespunde cu ceea ce scrie pe factură. Presa centrală, mai abilă decât autoritățile statului, a demonstrat, însă, că mierea bulgarilor este, de fapt, un sirop de glucoză, astfel că Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) a demarat o anchetă și a cerut ca produsul să nu mai fie livrat populației. Reacția autorităților a fost tardivă deoarece, în multe localități din țară, printre care și municipiul Roman, mierea a ajuns deja la beneficiari. ”Suntem pe final cu distribuția alimentelor de la UE. Anul acesta au venit toate odată și le-am împărțit repede, organizat, fără probleme. Nu ne-a solicitat nimeni, până acum, să nu dăm mierea oamenilor, iar de-acum, chiar dacă ne solicită, nu mai avem ce opri”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
La nivelul județului, o parte a cantității toatale de miere a rămas în depozitul de la Podoleni, după ce APIA a cerut, vineri, 11 octombrie, probe spre analiză. Testele vor fi efectuate la un laborator din București, iar rezultatele vor fi transmise prin Centrul județean al APIA.
Beneficiarii de alimente UE așteaptă rezultatul analizelor.
Anul acesta, beneficiarii de alimente din partea Uniunii Europene au primit, pe lângă alte produse, și un borcan cu miere. Produsul, livrat de o firmă din Bulgaria, este însoțit de documente care atestă că ceea ce conține borcanul corespunde cu ceea ce scrie pe factură. Presa centrală, mai abilă decât autoritățile statului, a demonstrat, însă, că mierea bulgarilor este, de fapt, un sirop de glucoză, astfel că Agenția pentru Plăți și Interven