Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniturile Twitter au urcat de peste două ori în trimestrul al treilea, dar pierderile s-au triplat

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Veniturile Twitter au crescut de peste două ori în trimestrul al treilea, la 168,6 milioane de dolari, iar pierderile s-au triplat, la 64,6 milioane de dolari, a anunţat compania americană, înaintea unei listări la bursă prin care vrea să obţină peste 1 miliard de dolari, potrivit Bloomberg.

În trimestrul al treilea al anului trecut, Twitter a înregistrat venituri de 82,3 milioane de dolari şi pierderi de 21,6 milioane de dolari.

La nouă luni, veniturile au crescut de două ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 422,2 milioane de dolari, în timp ce pierderile au ajuns la 133,8 milioane de dolari, de la 70,7 milioane de dolari în ianuarie-septembrie 2012.

Numărul de utilizatori lunari a avansat de la 218 milioane în iunie la 232 milioane în septembrie, scrie cotidianul Financial Times.

Twitter a continuat să facă angajări într-un ritm rapid, cu o creştere de 87% a personalului faţă de anul trecut, la 2.300 angajaţi cu normă întreagă.

Compania a ales New York Stock Exchange pentru listare, în detrimentul pieţei rivale Nasdaq. Nasdaq spera să atragă oferta publică iniţială a Twitter chiar dacă nu şi-a revenit complet după problemele de la debutul pe bursă al Facebook anul trecut.

Raportul financiar oferă investitorilor noi date privind situaţia companiei, înaintea celei mai aşteptate listări pe piaţa americană după cea a Facebook. Twitter se află în primele faze ale dezvoltării afacerilor de publicitate şi se confruntă cu o competiţie mai ridicată pe segmentul reţelelor de socializare.

"Pe termen scurt vom vedea o creştere foarte rapidă a companiei. Înainte de a deveni profitabilă, trebuie să investească, încă, mult în propria infrastructură şi în viitorul platformei", a declarat Robert Peck, analist la SunTrust Robinson Humphrey.

Twitter vrea să obţină peste 1 miliard de dolari din listare, au declar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 2 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 24 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°