Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident pe platoul celui mai recent film cu Brad Pitt. Un cascador a fost ÎNJUNGHIAT

Publicat in Ora de Timis, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Un cascador a fost înjunghiat cu o baionetă pe platoul de filmare pe care este turnat cel mai recent film cu Brad Pitt, drama “Fury”, inspirată din evenimente petrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Brad Pitt interpretează rolul principal în drama “Fury”, care este turnată pe un platou amenajat în localitatea Pyrton din comitatul Oxfordshire din Marea Britanie, informează contactmusic.com.

Un cascador britanic în vârstă de 35 de ani se afla la mijlocul unei scene de luptă, în momentul în care a fost înjunghiat din greşeală cu o baionetă, marţi dimineaţă.

Lama acelei baionete avea o lungime de aproximativ 23 centimetri şi i-a perforat umărul. Cascadorul a fost transportat cu o ambulanţă la spitalul John Radcliffe din Oxford.

Poliţia a fost chemată la faţa locului, dar a anunţat deja că nu va considera acest incident drept o tentativă de crimă şi că a trimis cazul spre anchetare la Autoritatea pentru Sănătate şi Siguranţă (Health and Safety Executive/ HSE).

Potrivit The Telegraph, cascadorul se află în continuare în spital, însă starea lui este stabilă.

Brad Pitt, colegul său de pe afişul filmului Shia LaBeouf şi regizorul David Ayer nu erau prezenţi pe platou în momentul în care s-a produs incidentul.

Reprezentanţii producătorilor peliculei au confirmat faptul că accidentul s-a produs când doi cascadori repetau pentru o scenă de acţiune: “Secvenţa aceea avea loc departe de unitatea principală, nici regizorul, nici vreunul dintre actorii principali nu lucra la acea secvenţă”.

Potrivit BBC, o scrisoare de la Pinewood Studios a fost trimisă rezidenţilor din localităţile învecinate, în care îi informează că trebuie să se aştepte la “împuşcături intermitente şi controlate şi câteva explozii”.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Un cascador a fost înjunghiat cu o baionetă pe platoul de filmare pe care este turn

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 57 minute
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 14 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°