Clipe de coşmar trăite ieri de mai multe copile şi tinere din municipiu, care au fost atacate pe stradă, bătute şi prădate de un necunoscut. Jafurile au avut loc după lăsarea întunericului, în decurs de numai câteva ore, când tinerele, care mergeau liniştite pe stradă, au fost atacate din spate, puse la pământ, lovite cu pumnii şi cu picioarele şi prădate de telefoanele mobile. Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba de cinci victime cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, care au fost atacate în zona Bucovina. Una dintre fete a povestit că vorbea la telefon, când a fost lovită în cap, pusă la pământ şi lovită cu picioarele, agresorul furându-i în final telefonul mobil. Victimele au ajuns la spital, iar poliţiştii şi jandarmii au iniţiat operaţiunea de căutare a suspectului, fiind reţinut un suspect, în vârstă de circa 22 de ani. Deocamdată, identitatea acestuia nu a fost făcută publică, cercetările fiind în plină desfăşurare. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani. Clipe de coşmar trăite ieri de mai multe copile şi tinere din municipiu, care au fost atacate pe stradă, bătute şi prădate de un necunoscut. Jafurile au avut loc după lăsarea întunericului, în decurs de numai câteva ore, când tinerele, care mergeau liniştite pe stradă, au fost atacate din spate, puse la pământ, lovite cu pumnii şi cu picioarele şi prădate de telefoanele mobile. Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba de cinci victime cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, care au fost atacate în zona Bucovina. Una dintre fete a povestit că vorbea la telefon, când a fost lovită în cap, pusă la pământ şi lovită cu picioarele, agresorul furându-i în final telefonul mobil. Victimele au ajuns la spital, iar poliţiştii şi jandarmii au iniţiat operaţiunea de căutare a suspectului, fiind reţinut un suspect, în vârstă de circa 22 de ani. Deocamdată, identitatea acestu